Chestii care mi-s dragi

Suntem noi pe nisip. Nu ne vedem noi prea bine, dar suntem acolo, pe plaja in Castelldelfels, fara nici o grija, fara sa ne gandim ca ne vom intoarec acasa si vom tanji dupa mare. Vorbeam intre noi ca ce bine o sa fie cand o sa fim inapoi acasa si o sa ne amintim de toate chestiile din Barcelona. Pai nu e chiar asa, pentru ca acuma imi amintesc de toate chestiile din Barcelona si nu mi-e nici pe aproape la fel de bine pe cum imi era in Barcelona. Amintirea nu o sa se ridice niciodata la nivelul experientei, acuma stiu. Dar nici experienta nu ar fi atat de placuta daca nu ne-am aminti de ea.

Aici suntem noi doi pe plaja. Dar partea mai importanta a pozei nu suntem noi ci plaja. Noi suntem tot timpul impreuna si suntem foarte fericiti, dar cadrul in care ne aflam ofera un farmec de neinlocuit unei zile obisnuite. Peste cativa ani nu o sa-mi amintesc zilele in care ajungeam de la servici doborata de caldura si momentele tandre ce urmau, dar o sa-mi amintesc cele 7 zile petrecute pe plaja din Castelldelfels, cu nisipul fin si soarele moderat, multitudinea de avioane, iedera, algele, meduzele (chiar azi-noapte am visat cu o meduza), zmeele, Melissa si Nico, castele de nisip ratate, strange people offering strange stuff, cirese si noi doi .

In weekend mergem acasa. Ma bucur pentru ca nu am mai fost de dinainte de nunta. Acasa e timp de relaxare in gradina, de stat la povesti si de gatit chestii de care sub nici o foarma nu m-as apuca sa le gatesc in Cluj. Dar acolo am ajutor si e bucataria in care am crescut. Acolo stiu ca orice fac e ok. Chiar daca ard prajitura sau arunc faina pe pisica, totul se termina cu rasete si o bucatica de amintire frumoasa.

Cateodata avem chef sa ne intalnim cu prieteni vechi si atunci weekend-urile sunt si mai frumoase ca apucam sa depanam amintiri si sa reinnoim o pretenie care poate s-a diminuat din intensitate. Si atunci vedem poze noi si auzim povesti noi. Imparasim si noi poze si experiente si dintr-o data s-a imbogatit ziua.

Weekend-ul asta cred ca o sa ne intalnim cu Cami si cu Richard. Pe Richard nu l-am mai vazut de cam 5 ani pentru ca locuieste in Michigan, si pe Cami nu am vazut-o de un an pentru ca a fost away on bussines so to say. Asa ca abia asteptam!

Cum sa nu vrem sa mergem acasa?

Asa de mult imi doresc sa locuim langa mare. Ba nu, langa ocean. Nimic nu se compara cu oceanul. E atat de mare si de viu! Si scoicile sunt mult mai diverse. Evident ca nu vezi diferenta dintre mare si ocean (cel putin pt mine nu a fost detectabila diferenta dintre Marea Mediterana si Oceanul Atlantic), dar faptul ca stii diferenta conteaza mult. Pentru mine a contat.

Cand am fost la Mediterana in Sicilia de Ferragosto, m-a speriat foarte tare marea. Ne tot plimbam noaptea pe malul ei si era intunecata si furioasa. Am visat-o nopti la rand si m-a tot speriat. Oriunde am mai mers apoi, nu am mai mers noaptea la mare. Cred ca inca mi-e frica de puterea si imensitatea ei.

Dar mi-ar placea sa traiesc la mare. Sa stiu ca pot oricand sa merg sa ma plimb cu picioarele in apa, sau sa stau doar si sa o ascult, sau, cum zice Liviu, sa ma urc pe stanci si sa urlu la marea zgomotoasa.

Cred ca iti da o alta viziune asupra lumii.

Daca te uiti bine, se vede un lup care doarme. E destul de greu de distins daca e lup sau daca e alta creatura. You’re gonna have to take my word for it. E un lup. E primul lup pe care il vad in toata viata mea, si el doarme. Am tot incercat sa il trezesc, dar nu am reusit. Asa ca o sa trebuiasca sa ma consolez cu gandul ca singurul lup pe care l-am vazut dormea. Nu e mare lucru. Pana la urma diferentele anatomice dintre lupi si unii caini sunt neglijabile.

Am fost surprinsa sa aflu ca nu in toate mitologiile lupul este vazut ca o fiinta superioara. Nu o sa intru acuma in filozofia lupului (o sa dau doar un link http://en.wikipedia.org/wiki/Gray_Wolf ), dar mi-ar place sa cred ca oamenii il privesc cu mai mult drag.

La Pedrera are un acoperis de vis. Hornurile sunt ca niste cavaleri, zonele de aerisire ca niste copaci de basm si geamurile ca gurite care canta. De afara nu am crezut ca o sa fie asa de frumos.

Nu toata casa este deschisa pentru vizite, doar ultimul etaj, podul si acoperisul. Ultimul etaj este pastrat ca un apartament tipic de burghez de la inceputul secolului 20.  Podul este spatiul de prezentare a operelor si a modului de lucru a lui Gaudi. Se ofera modele din natura pe care Gaudi incerca sa le integreze in cladirile lui si machete ale cladirilor lui cu explicatii. Ti se ofera la intrare un audio-guide care se dovedeste a fi foarte folositor. Dar pana la urma, cel mai spectaculos este acoperisul, cu cavalerii si alte creaturi fantastice pe care ti le inspira hornurile si spatiile de aerisire.

Mai este si o parte la subsol care gazduieste expozitii temporare. Noi am prins expozitia despre niste descoperiri arheologice de undeva din nordul Spaniei, de la Sima de los Huesos. Erau cranii si schelete intregi de Homo Heidelbergensis si Homo Antecessor si informatii despre stilul lor de viata si modul de comunicare.