amintirile mele mint

Fertil

înăuntru eram gol,

mi-a fost plantat un arbore statornic,

iar acum rădăcina este înfiptă în inimă

şi ramurile se bifurcă

prin vene, confundându-se

♥

în mine trăieşte un arbore

care fortuit dă în pârgă

Vremelnic

într-o noapte îndepărtată

ce va să vină

voi sta cu capul în palme,

într-o lumină fără strălucire,

alimentat de melancolie,

gândindu-mă

la ziua în care scriam

cu inima bubuindu-mi(,)

(o) poezie

şi gustam clipe de fericire

infantilă

±

poate şi atunci vântul va bate

mişcând frunze şi emoţie

Scăpate

legătura nu a rezistat

între cer şi apă

te-am scăpat

ca pe nişte picături

de fericire,

ultimele.

am încercat din răsputeri

să fiu etanş,

să nu te las

să mi te strecori

printre degete

ca fluidul ce-mi curge

printre vene.

Pasăre

acum trece pe deasupra mea

făcând cercuri,

o pasăre.

♣

bate din aripi grăbită

ca şi cum cu fiecare bătaie de aripi

evadează,

uită.

♣

fiecare bătaie de aripi

e o literă, un clipit

şi parcă pasărea e un ceas,

al meu.

♣

pasărea aceasta neagră

e ca un înger păzitor,

mă veghează să nu fur

o secundă de fericire în plus,

un vers,

♣

mă păzeşte ca un călău

şi parcă fiecare poezie e o zi în celulă.

♣

pasărea se învârte în jurul meu

parcă ar desfăşura un imens lanţ de sârmă ghimpată,

de aceea când vreau să scap,

sângerez.

Oraşul nostru este frumos. Drapelele stau mândre, arborate pe stălpi, fie că e iarnă sau vară, şi flutură neobosite dând un aer de indiferenţă. Gardul viu are aceeaşi înălţime, fie că e vară sau iarnă, dar toate acestea poate nu necesitau a fi spuse, le stiţi şi voi, doar locuim în acelaşi oraş. Oraşul nostru de când îl ştiu poartă aceeaşi coafură, blocurile sunt gri monoton, iar râul nostru curge parcă ar fi un lac. Timpul se scurge încet, aproape insesizabil. Oraşul nostru e unul singur şi are loc pentru noi toţi atât timp cât stăm liniştiţi şi nu deranjăm tihna în care trăiesc ceilalţi.

Oraşul nostru este plin de copii care se joacă inocenţi în parcuri, la loc ferit. În oraşul nostru se spune mereu „Bună ziua!” şi niciodată „Scuze!”. Oraşul în care trăim parcă e desprins dintr-o utopie, dar nu e. Lucrul acesta poate fi dovedit prin simplul fapt de a ieşi afară şi a te plimba pe străzi, pe care se umblă mecanic şi ştiţi bine că trebuie să vă faceţi programare.

Oraşul nostru e frumos şi noaptea, când lumea care şi-a îndeplinit planul pe ziua respectivă doarme în linişte, iar cei care nu mai ştiu în ce mod să-şi  exprime bucuria, parfumează nopţile în alcool şi scriu despre oraşul lor creându-şi o altă lume perfectă. Însă cine crede un beţiv ? Eu unul cu siguranţă nu.