Copacul
- January 31st, 2010
- By mircea
- Write comment
Copacul este un martor. Un complice al vremurilor duse, însă nimeni nu ştie asta şi nici el nu face vreun demers în această privinţă, tace nepăsător şi fără milă; mă lasă să mă destăinui, eu crezând că e înţelept, de fapt e senil şi dacă ar fi să aibă suflet, ei bine, acesta ar duhni a toate nenorocirile pe care le-a văzut şi pe care a preferat să le uite cu fiecare an în care se regenerează, cu fiecare an în care conştiinţa sa se descarcă de memorii. Amintirile se pierd odată cu trecerea anotimpului rece, anotimpul insomniei şi al depresiilor pentru că a-ţi suprima trecutul înseamnă a înfrunta regretul. Înseamnă a înfrunta chinul şi neliniştea, înseamnă a te răzbuna pe tine însuţi, conştientizând riscul că vor exista urme, urme a căror provenienţă nu o vei cunoaşte. Vei simţi doar golul. La un moment dat şi copacii putrezesc, deşi au ştiut să înflorească.
