Visul unei nopţi de iarnă
- August 21st, 2010
- By mircea
- Write comment
în visul meu e iarnă cu cer absolut,
numai copacii pot fi zăriţi negri pe cer
precum pătează rândurile de cerneală foaia.
în visul meu alb-negru
e atât de frig încât nu bate vântul,
e atât de iarnă încât nu ninge,
nicin un om pe cer
sau sub vreun copac.
numai moartea mă urmăreşte
şi mă fixează de zidul rece de beton al vieţii.
nu e pic de culoare,
dar nici monştrii nu există,
ceea ce e mai înspăimântător.
în visul meu pe care am să-l revăd o dată
de mii de ori,
nu grăieşte nimeni,
nici corbul.
moartea pură şi nerăbdătoare,
moartea mândră şi cumplită
cântă osanale.
lovesc cu lanţurile în lături
niciun semn ca ar fi cineva,
niciun far.
copacii cresc din smoală,
îşi extrag seva din păcatele mele
şi se întind pe cer
ca şi cerneala retrăirii visului
care îşi întinde tentaculele spre ziuă
şi speră să-mi umbrească sufletul supus
unei morţi agonizante.
poza aceasta a mea fără portret
este un suvenir al suferinţelor,
o poză a dezolării eului meu absent
care se află pretudindeni, în fiece punct.
total disecat, descifrat, tot ce rămâne
e ultima imagine.
»
în acest vis, tabloul exprimă totala resemnare şi lipsa de reacţie în faţa morţii sprintene şi lucide,acest tablou printr-un repertoriu plastic extravagant prin simplitate, suprarealist induce monotonia unui suflet şters de culoare, supt de cuvinte, un suflet searbăd şi veşted,un suflet de artist deci, poate pictor de cuvinte.
